Dacă ai fost crescut într-o familie care perpetua o dinamică conflictuală, fără să se concentreze pe rezolvarea problemelor, foarte probabil ai moștenit acest tipar relațional și revii la el de fiecare dată în relațiile semnificative. Pentru relații cât mai sănătoase, e nevoie să acordăm mai multă atenție mecanismului și dinamicii de relaționare decât conținutului probemei.
Te concentrezi mai mult pe problemă decât pe soluții?
Foarte multe cupluri se împotmolesc de “probleme specifice” legate de bani, sex, copii, socri etc., probleme care se raportează la conținut. În schimb, mecanismul sau tiparul din spatele problemei este felul în care un cuplu se ceartă sau dinamica în care interacționează în mod frecvent în situațiile problematice. Această dinamică devine un fel de “stil” al cuplului.
Un cuplu poate să aducă argumente în mod repetat despre aceleași probleme sau poate adăuga altele noi în funcție de situație, dar stilul lor tinde să rămână același. Pentru ochiul neinstruit se pare că principalul vinovat este conținutul, adică problema apărută, iar dacă aceasta este negociată cu succes pot fi atenuate conflictele din relație. Acest lucru poate fi adevărat în unele cazuri, însă, în cea mai mare parte, un mecanism defectuos de relaționare va sabota însăși rezolvarea problemei.
Cele mai multe cupluri care vin în terapie au un tipar defectuos de relaționare. De exemplu, unele cupluri pot transforma o problemă relativ banală cum ar fi cât de mult să regleze căldura pe timpul iernii sau cât de tare să tragă draperiile camerei într-o zi însorită, într-o altercație gravă. Există însă și excepții: cuplurile care suferă de stres cronic legat de o problemă specifică pot încerca să-și înlăture stresul prin “a se înțepa” reciproc. Alte cupluri aleg să se critice unul pe altul, deoarece doresc să iasă dintr-o relație și fac asta ca pe un preludiu al acestui final.
Un tipar sănătos de relaționare rezolvă problemele de conținut
Cuplurile cu mai multe probleme de conținut se pot simți copleșite și vin în terapie cu un sentiment de neputință sau lipsă de speranță. La prima vedere, aceste cupluri pot părea prea haotice sau disfuncționale pentru a putea fi ajutate. În mod ironic, când un cuplu prezintă doar o problemă legată de conținut, acea problemă pare să fie amenințătoare pentru relația lor. De exemplu, dacă un cuplu nu este de acord asupra numărului de copii pe care și-l doresc, sau asupra locuinței, compromisul poate fi insurmontabil. Acestea sunt aspecte care ar fi trebuit negociate înainte de formarea relației. Dar majoritatea problemelor legate de conținut pot fi negociate dacă un cuplu are un mecanism eficient și funcțional de interacțiune.
În mod inconștient, repetăm tiparele de relaționare ale familiei de origine
Tindem să replicăm modelele de relaționare cu care am crescut, chiar dacă au eșuat în repetate rânduri. De ce facem asta? Pentru că așa am învățat că se gestionează o problemă. De exemplu, dacă ai fost crescut într-o familie care niciodată nu părea să rezolve probleme ci mai degrabă să se certe la nesfârștit ai memorat acest tipar și îl folosești în majoritatea momentelor tale de cumpănă. Dacă unul din părinții tăi a rămas blocat într-o relație abuzivă sau nefericită, poți repeta această dinamică tolerând, la rândul tău, un comportament abuziv. Sau, dacă ai avut parte de părinți care aveau deseori conflicte cu privire la alegerile lor din viață, îți este greu să te pornești pe propriul tău drum. Exemplele de tipare disfuncționale sunt nesfârșite.
Problemele pot fi și ele, la rândul lor, “moștenire” de familie. Fără a minimiza importanța problemelor dintr-o relație, este foarte important să conștientizăm mecanismul din spatele acestor probleme care are mai degrabă rolul de a menține atenția pe problemă și nu pe soluții.
Schimbarea începe cu identificarea tiparelor de relaționare
Identificarea tiparelor de relaționare nu este atât de dificilă cum pare la o primă vedere, dar poate crea unele dificultăți. Primul pas este să acorzi o atenție deosebită “modului” în care tu și partenerul tău obișnuiți să interacționați, dincolo de faptul că unul din voi încearcă să domine situația. Partenerul tău țipă mereu atunci când are de făcut o anumită sarcină? Aceasta poate fi o tactică de hărțuire învățată în trecut. Partenerul tău amenință adesea cu abandonul? Poate că acesta era un “modus operandi” în familia sa de origine. Are partenerul tău un obicei de a ascunde lucrurile de tine? Poate că n-a găsit în copilărie o modalitate mai bună de a supraviețui unui mediu periculos. Partenerul tău își dorește tot timpul să dețină cpntrolul? Poate că a existat prea puțin sau prea mult control în familia sa de origine.
Odată ce vă identificați propriul tipar relațional, tu și partenerul tău trebuie să-l păstrați în prim-planul minții, în special în perioadele de stres relațional. Este primul lucru pe care trebuie să-l luați în considerare când apare o situație problematică. Dacă fiecare dintre voi poate să conștientizeze acest mecanism, atunci puteți să apelați la empatie și la înțelegere pentru a aborda conținutul problemei, lăsând deoparte jocul învinuirii. Trebuie să recunoașteți că menținând același tipar disfuncțional nu veți ajunge la nimic bun. Este o risipă de energie care, în timp, duce la erodarea relației.
Ne alegem inconștient parteneri cu aceleași tipare difuncționale cu care suntem deja obișnuiți
Avem tendința de a replica inconștient o dinamică disfuncțională prin alegerea unui partener cu un stil similar sau compatibil cu al nostru. Este valabil și în cazul problemelor generale cu care ne confruntăm, însă acestea sunt mai ușor de recunoscut. În mod inconștient, facem astfel de alegeri pentru a păstra în viață dinamica învățată. Poate că o facem pentru ca într-o zi să o înfrângem, să producem schimbarea. Sau, dimpotrivă, îi permitem să ne tortureze în continuare, ori o folosim ca pe o nevoie de a pedepsi pe cineva pentru suferința trăită. Însă este evident că nu ne achităm de o datorie față de cineva din trecutul nostru, făcând ca altcineva din prezentul nostru să plătească de fapt prețul. După cum scrie Nietzsche:
“Oricine trăiește de dragul combaterii unui inamic are un interes pentru ca inamicul să rămână în viață”.
