Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Mindfulness și beneficiile sale în creșterea calității vieții

La prima vedere poate părea un simplu concept la modă printre multe altele pe care le preluăm cu ușurință din alte culturi străine. În realitate, însă, mindfulness este un concept științific care și-a câștigat acest statut în literatura de specialitate datorită lui Jon Kabat-Zinn, un emerit profesor american de medicină și fondator al Clinicii de reducere a stresului și al Centrului pentru mindfulness de la Universitatea de Medicină din Massachusetts. Numeroase studii științifice (vezi Grossman și colab., 2004) validează practica mindfulness ca fiind un mecanism eficient de adaptare la diveresele probleme ale vieții (stres, anxietate, dureri și chiar boli).

Ce este mindfulness?

În termeni foarte simpli, mindfulness poate fi definit ca o stare de prezență conștientă. Cu alte cuvinte, este starea în care mintea este aici și acum, conectată la propriile gânduri și trăiri precum și la ale celor din jur. Potrivit lui Jon Kabat-Zinn, mindfulness este starea de prezență conștientă în care suntem ancorați în momentul prezent fără a emite vreo judecată despre acesta. Cu toate că pare mai degrabă o stare meditativă, mindfulness este diferit de meditație. Practicile de meditație sunt numeroase și se desfășoară de-a lungul unei perioade de timp, mindfulness, în schimb, se poate aplica în orice situație.
Mindfulenss este despre atenție și acceptare, despre antrenarea minții pentru a rămâne concentrată asupra momentului prezent. A fi cu mintea prezentă înseamnă a-ți observa sentimentele și emoțiile fără a le judeca și fără a răspunde în mod automat la ele. Cu toții avem răspunsuri automate la anumite semnale din mediu pe care le considerăm periculoase. Este vorba despre cele trei tipuri de reacție la frică cu care suntem echipați pentru supraviețuire: „luptă”, „fugi” sau „îngheață”. Aceste reacții automate ne mențin mintea blocată în trecut sau viitor, fiind în acest fel prea puțin prezenți în viața noastră. În momentul în care ne putem observa, devenim conștienți de trăirile noastre având astfel posibilitatea de a alege să reacționăm într-un mod diferit.
Scopul mindfulness-ului se centrează pe observarea felului în care te simți, acceptarea emoției și apoi eliberarea ei. Omul este înzestrat în mod natural cu această capacitate de a se simți prezent. A fi conștient necesită să cultivi abilități pe care le deții deja.

Cum poate mindfulness să contribuie la bunăstarea mentală și fizică?

Oricine poate beneficia de practica mindfulness pentru a-și asigura bunăstarea mentală și fizică. Nu există nicio barieră financiară sau culturală în dezvoltarea abilității de a fi prezent; e nevoie doar de puțină consecvență și conștientizare. Iată câteva dintre beneficiile mindfulness-ului:

Reduce stresul

Trăim în societăți în care dezechilibrul dintre activitate și relaxare e deja la cote ridicate, prin urmare stresul a devenit o condiție psihologică de rutină. Dacă luăm în calcul și condițiile externe economice la nivel global, nesiguranța și incertitudinea se înscriu, de asemenea, în viața de zi cu zi a întregii omeniri. Studiile recente arată că una din modalitățile eficiente de reducere a stresului este practica mindfulness. Terapia bazată pe mindfulness este utilă în schimbarea proceselor cognitive care stau la baza diferitelor probleme clinice.

Îmbunătățește sănătatea mintală

Sănătatea mintală este un concept umbrelă care include bunăstarea emoțională, socială și psihologică. O sănătate mintală precară afectează multiple dimensiuni ale ființei umane, de la modul în care gândește până la felul în care se simte și acționează. Practica mindfulness se dovedește extrem de eficientă și în acest sens, având beneficii în:
• Scăderea anxietăţii
• Creșterea capacității de concentrare
• Reducerea momentelor de disociere
• Întărirea conexiunii dintre gânduri și sentimente.

Reduce anxietatea și depresia

Cercetările arată că mindfulness poate ajuta la reducerea anxietății și a depresiei prin dobândirea unui mai bun control emoțional. Unele studii sugerează că terapia cognitivă bazată pe mindfulness este la fel de eficientă ca și medicamentele, în special în prevenirea recăderii depresiei. Ruminarea asupra greșelilor sau eșecurilor din trecut consumă multă energie și te poate ține blocat la un nivel inferior potențialului tău. Practica mindfulness te încurajează să te desprinzi de gândurile negative repetitive și să te concentrezi asupra momentului prezent. În activitatea mea din cabinet, mindfulness a devenit una din tehnicile favorite ale clienților care au avut ca obiectiv reducerea tensiunii din minte și corp.

Crește bunăstarea generală

Cele mai mari beneficii ale mindfulness-ului în multiplele aspecte ale bunăstării, includ:

• Îmbunătățirea stării de spirit
• Reducerea situațiilor de epuizare la locul de muncă
• Înmulțirea emoțiilor pozitive
• Scăderea anxietăţii

Oamenii care practică mindfulness în mod regulat sunt mai puțin expuși efectelor de îngrijorare față de trecut sau viitor. Ei tind să formeze, de asemenea, conexiuni mai profunde cu cei din jurul lor.
Mindfulness poate avea și un impact pozitiv asupra bunăstării tale fizice. Învățând instrumente care te ajută să faci față greutăților și să crești reziliența, mindfulness poate ajuta și la îmbunătățirea sănătății fizice, cum ar fi:

• Creșterea calității somnului
• Scăderea tensiunii arteriale
• Reducerea declinului cognitiv

Întărește sistemul imunitar

Mulți factori interni și externi influențează sistemul imunitar cum ar fi alimentația, exercițiile fizice, vârsta, predispozițiile genetice și stresul. Când abilitatea de a ține în echilibru toți acești factori este periclitată, sistemul tău imunitar poate fi afectat. Hormonii stresului afectează buna funcționare a sistemului imunitar, făcându-te mai susceptibil la infecții. Meditația mindfulness nu este o soluție peste noapte pentru un sistem imunitar robust. Dar scăzând nivelul de stres, îți poți ajuta sistemul imunitar să funcționeze așa cum ar trebui. Cercetările arată că meditația mindfulness pare să aibă un efect pozitiv semnificativ asupra sistemului imunitar și asupra sănătății datorită capacității sale de a reduce stresul.

Cum începi să practici mindfulness?

Oricine poate începe să-și dezvolte atenția și să practice mindfulness. Nu există o modalitate perfectă de a începe; este despre a încerca să găsești ceva care să funcționeze pentru tine și să fie ușor de integrat în rutina ta. Important este să respecți niște principii de bază. Începe puțin câte puțin și continuă să perseverezi. Alocă câteva minute din zi pentru a face loc acestei practici în viața ta. Uneori, gândul de a sta cu gândurile tale timp de o oră pare copleșitor. Dar poți folosi diverse metode pentru a te simți mai prezent care sunt complet realizabile pentru tine.
Iată câteva modalități de a începe să fii mai atent:

• Concentrează-te pe o singură sarcină în loc să faci mai multe lucruri deodată
• Încetinește ritmul și adu-ți atenția pe respirație
• Mănâncă fără distractori (televizor, computer sau telefon)
• Mișcă-ți corpul, fie că este mers pe jos, yoga sau orice tip de sport
• Petrece timp în natură

Amintește-ți să te tratezi cu multă grijă și afecțiune, așa cum ai trata o persoană dragă; fii amabil și respectuos cu tine și cu cei din jur. Încearcă să te abandonezi fluxului vieții, fără a încerca să controlezi prea mult viața. Nu fi aspru cu tine dacă gândurile tale rătăcesc și devin mai zgomotoase. Nu va fi perfect de la bun început, însă nu renunța. Cu timpul începe să devină mai ușor să îți concentrezi atenția, să accepți felul în care te simți și să faci față stărilor de disconfort din ce în ce mai bine.
Se poate practica mindfulness în mai multe moduri, dar scopul rămâne același. Asta presupune să rămâi prezent și să fii atent la gândurile și sentimentele tale fără a le judeca. Concentrează-te pe a fi amabil cu tine însuți și redirecționează-ți mintea către senzațiile din prezent. Mindfulness poate ajuta la reducerea stresului și a anxietății și la îmbunătățirea bunăstării generale.
Dacă te confrunți cu probleme de sănătate mintală sau vrei să înveți cum ai putea folosi tehnicile mindfulness în viața ta, te aștept în cabinetul meu din Satu Mare sau poți opta pentru ședințele de terapie online pentru a începe această călătorie împreună.

Lasă un comentariu